Master în managementul antreprenorial

De ce să urmezi masteratul în management antreprenorial la Universitatea Emanuel din Oradea?
Acest program a fost conceput dupa modelul celor mai renumite programe de Master din Statele Unite ale Americii, intenţionând să răspundem la cele mai acute nevoi cu care se confruntă lumea afacerilor din Estul Europei: Managementul Antreprenorial.
Prin intermediul acestui program vei putea participa la cursurile unor profesori renumiţi din Statele Unite, Marea Britanie şi Elveţia. Metodele de studiu au fost concepute pe baza curricumului de la Harvard Business School şi al altor centre de afaceri prestigioase. Alege să investeşti într-un program la finalul căruia vei ajunge un manager de clasă, recompensat cu abilitatea de a-i instrui pe alţii şi de a soluţiona strategic unele probleme cotidiene din sfera afacerilor.
Care sunt avantajele acestui master faţă de programele altor universităţi?
Prin acest nou program de Master vrem să-ţi garantăm statutul unui om de afaceri de succes, si aceasta deoarece aici vei avea o seamă de beneficii care să-ţi împlinească aşteptările. Aşadar te vei îmbogăţi cu noi metode strategice de rezolvare a problemelor, cu relaţii noi în lumea afacerilor, cu o înţelegere mai complexă a economiei globale, cu o experienţă vastă, dar şi cu un bonus financiar care să corespunda pregătirii tale.
Care este structura acestui program?
Programul cuprinde 9 cursuri fundamentale şi de specialitate, 4 cursuri inter si trans-disciplinare si 3 cursuril opţionale. Cursurile se vor ţine lunar timp de 4 zile intensiv (luni-joi), de obicei în a II-a săptămână a lunii, şi se vor materializa prin studiu intensiv şi aprofundat urmat de diferite proiecte şi cercetări. Acest program va atinge urmatoarele arii de dezbatere: Management Antreprenorial, Training Profesional si Marketing.
Durata: 4 semestre
Număr de locuri: 40
Costul: 650 Euro/semestru
Cine se poate înscrie la acest program?
Canditaţii la acest program trebuie să deţină o diplomă de licenţă, să cunoască limba engleză (cel puţin la nivel mediu) şi să aibă abilităţi de operare PC.
Curriculum