Lector univ. dr. SILVIA FOTEA

Silvia Fotea

Gradul didactic: Lector universitar
Titluri ştiinţifice:  Doctor (PhD în Marketing) - Academia de Studii Economice, București
Domeniul: Marketing
Specializarea: Marketing Relațional și Afaceri de Familie
Activitate de cercetare: Curriculum Vitae
Contact: silvia.fotea [ at ] emanuel.ro

.

Repere personale

 

Îndreptarea înspre domeniul academic ca și profesie s-a produs treptat, pe măsura implicării, prin acțiuni de voluntariat în diferitele activități ale Universității Emanuel. Fiind absolventă de Management, mi-am început cariera în sectorul privat în domeniul consultanței în afaceri, având oportunitatea să lucrez, alături de un colectiv dinamic, la proiecte de consultanță în afaceri, cercetări de piață și programe de training pentru dezvoltarea resurselor umane, cu precădere din sectorul IT. După finalizarea studiilor de licență și masterat, am fost solicitată să mă implic în diferitele proiecte ale Universității Emanuel din Oradea, solicitare la care am răspuns pozitiv datorită satisfacției resimțite ca urmare a educației de care eu însumi am avut parte în cadrul acestei universități și din dorința de a avea o contribuție la această lucrare frumoasă și importantă de investire în generațiile următoare. În cadrul acestei instituții am avut ocazia să lucrez cu studenții Facultății de Management, fapt care mi-a oferit numeroase oportunități de învățare și dezvoltare în plan didactic. De asemenea, am colaborat cu colectivul acestei facultăți în numeroase proiecte de cercetare.  Toate aceste dimensiuni ale colaborării cu mediul academic al Universității Emanuel mi-au deschis orizontul înspre acest domeniu profesional.

Pentru mine, unicitatea Universității Emanuel constă în dedicarea neobosită a acestei instituții de a-și îndeplini misiunea și viziunea, și anume aceea de a pregăti tineri cu integritate, excelență și pasiune care să fie ambasadori ai lui Dumnezeu în orice domeniu ar ajunge.   

Dincolo de interacțiunea academică cu studenții la cursuri și seminarii, încerc în mod constant să creez contexte, proiecte și oportunități care să le permită studenților să își folosească toate abilitățile și talentele, să îi expună la experiențe noi, diferite, să îi scoată din zona de confort.  

Sunt căsătorită cu Ioan Fotea. Iar pasiunea mea este cultivarea de flori pentru buchete și aranjamente florale.

Folosim cookie-uri
Acest site folosesște module cookie pentru a ne îmbunătăți serviciile și a vă furniza informații adaptate. Prin utilizarea în continuare a website-ului, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate.