La Management UEO se pregătesc și se echipează noile generații de economiști și oameni de afaceri cu scopul de a împlini marea trimitere. Aici studenții sunt echipați să fie sare și lumină în lumea afacerilor, implicându-se în soluționarea problemelor contemporane și împlinind planul evanghelistic al lui Dumnezeu.
”Nu învăț! Nu trebuie să învăț! Mă duc să fac bani! Bani adevărați! Facultatea este o pierdere de timp!” Așa crezi? Greșești amarnic. Da, s-ar putea să dai de bani rapid. Puțini și se vor duce repede. Problema unui tânăr nu este să facă bani, problema mai delicată și complicată este să știi ce să faci cu ei, cum să îi cheltuiești, pe ce? Cum să îi investești, pentru a-i multiplica! Aceste lucruri nu se învață de unul singur. Un proverb evreiesc spune: ”fiecare autodidact își va da seama la un moment dat că a avut un profesor prost”. Nu, nu te poți descurca singur într-o lume care evoluează sub ochii tăi. Pentru a face afaceri este nevoie de școală. Pentru a face afaceri curate este nevoie de o altfel de școală. Universitatea Emanuel, credem noi, reprezintă o astfel de alternativă, în care înveți nu numai cum să faci bani, ci mai ales cum să îi investești, precum cei înțelepți din pilda talanților, să înveți să devii un creator de bunăstare pentru alții, și să faci ceea ce faci bine și corect, în lumina principiilor iudeo-creștine.
Ce diplomă obțin și la ce îmi folosește?
Competențele relevante obținute:
Ocupaţii posibile pentru deținătorul diplomei de licență: Titularul unei licenţe în management poate lucra ca manager sau conducător de instituţie în cadrul unor organizaţii non-profit sau comerciale. Economistul poate deveni angajatul unei instituţii guvernamentale (Primărie, Consiliu, spitale, şcoli, poliție, instituții de cercetare etc.), al unor organizaţii non-guvernamentale (fundații, asociații, biserici, organisme internaţionale, cabinete), cât şi al unor companii locale, naţionale sau multinaţionale (producătoare, comerţ, consultanţă, financiare) sau al unor departamente ale acestora; administrator societate comercială; asistent director; consultant în management.